Nelu Varga, verdict dur după Rapid Bucureşti – CFR Cluj 2-2! „Nu vreau să supăr pe nimeni, dar s-a văzut asta”

Nelu Varga, verdict dur după Rapid Bucureşti - CFR Cluj 2-2!
  • Publicat:

Nelu Varga, patronul de la CFR Cluj, a dat un verdict categoric după meciul Rapid – CFR Cluj.

În etapa a doua a Superligii României a avut loc derby-ul dintre Rapid și CFR Cluj, partidă disputată în Giulești și încheiată la egalitate, scor 2-2.

Formația din Gruia a condus în două rânduri, dar s-a vazut egalată de fiecare dată prin golurile marcate de Albion Rrahmani și Florent Hasani, reușita celui din urmă venind în ultimul minut de prelungire al meciului (90+7).

Verdictul dur dat de Nelu Varga după Rapid – CFR Cluj 2-2

CFR Cluj a ratat, astfel, șansa de a obține maximum de puncte după primele două etape din Superliga. Chiar dacă au fost egalați în ultimul minut al meciului, Nelu Varga s-a declarat mulțumit de jocul echipei conduse de Dan Petrescu și a ținut să precizeze că s-a vazut o diferență de valoare între cele două formații.

„Eu sunt foarte mulţumit de reacţia echipei. E drept, mai sunt mici detalii de pus la punct, dar s-a văzut că suntem pe drumul cel bun.

Nu vreau să se supere nimeni, nu vreau să subapreciez pe nimeni, dar s-a văzut clar că am fost superiori în Giuleşti. Am dominat tot meciul. E păcat că am fost egalaţi în prelungiri”, a spus Ioan Varga, potrivit Sportpesurse.ro.

Care a fost reacția lui Dan Petrescu după egalul dintre Rapid și CFR Cluj

După egalul dintre Rapid și CFR Cluj, Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, nu s-a arătat deloc încântat de acest scor, ținând cont că jocul a fost dominat de echipa sa, iar giuleștenii au egalat în ultima parte a meciului.

„Dacă înainte de meci îmi spuneai că facem un egal, nu eram așa supărat, dar când conduci și luăm un gol atât de ușor, la fel ca și primul, de la penalty… Am controlat foarte bine jocul, părerea mea e că am jucat bine, dar degeaba joci bine dacă în minutul 90+6 iei un gol cum am luat noi.

Îmi pare rău pentru băieți, au muncit extraordinar. Sunt două puncte mari pierdute, dar, dacă o luăm altfel, să fim pozitivi, e un punct câștigat în Giulești, unde e greu să câștigi puncte.

Am luat deja 4 goluri în două meciuri. E mult! E clar că ceva nu a mers. Parcă n-au mai fost însă greșelile din meciul cu Dinamo. Echipa a arătat mai bine. N-am avut un fundaș central pe banca de rezerve deoarece doi s-au accidentat ieri la antrenamente. Dacă aveam o soluție, cred că reușeam să închidem pe final meciul (…)”, a spus Dan Petrescu la finalul meciului de sâmbătă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×